De ce aleg mirii fotografi și videografi din acceași echipă?

Astăzi, de multe ori, fotografii și videografii formează echipe, astfel încât, mirii să poată opta pentru un pachet de servicii complet. Vorbim aici de echipele care se formeză precum familiile și ale căror membri evoluează în timp, împreună (cum este cazul echipei Ideal Event), și nu despre fotografii și videografi independenți care se unesc pe o perioadă determinată, pentru un proiect.

Dincolo de faptul că acest obicei ușurează viața mirilor care nu mai sunt nevoiți să extindă căutarea posibililor videografi sau fotografi la nesfârșit, scopurile unor astfel de echipe sunt chiar mai importante și au un impact major asupra marilor evenimente, precum nunțile.

Evident, țelul final este acela de a da naștere unui album emoționant și unic de momente inedite, surprinse în imagini de neuitat.

Iată patru motive pentru care va sfătuim să alegeți fotografi și videografi din aceeaşi echipă.

Fotografii și videografii profesioniști știu foarte bine care sunt cele mai bune cadre, din care unghi să filmeze și să fotografieze evenimentul, subiecții, detaliile. Cunoscându-se între ei de mult timp, nu se vor deranja unii pe alții, nu vor concura între ei și nu vor intra unii în cadrele altora.

Echipele profesioniste dispun de cele mai bune tehnologii în domeniu, ceea ce contribuie foarte mult la rezultatul final, la calitatea imaginii și nu numai. Mai mult, pot împărți sarcinile și pot stăpâni cu ușurință situații de criză. Dacă, de exemplu, unuia dintre colegi i se termină bateria sau întâmpină orice dificultate tehnică în timpul unui moment important, nu este un capăt de țară, fiindcă știe că se poate baza pe ceilalți colegi să îl ajute, fie să îi țină locul până găsește o soluție, fie chiar să vină ei cu soluția.

Fotografii și videografii de nuntă din aceeași echipă îți dau idei și te pot inspira, mergând continuu pe un fir narativ al poveștii nunții tale. Cu alte cuvine, ideile lor vor fi coerente, astfel încât fiecare moment din nuntă să se lege de cel precedent și de cel care urmează.

Când totul merge strună și mirii sunt relaxați și se pot bucura de eveniment. Când cameramanul și fotograful se cunosc și au mai lucrat împreună, nu va exista tensiune între ei și mirii nu trebuie să își facă griji referitor la cum vor ieși materialele foto și video.

Așadar, sfatul nostru, al echipei Ideal Event, este să optați pentu fotografi și videografi de nuntă care să facă parte din acceași echipă și despre care ați auzit sau ați citit numai de bine.