Echipa de fotografi de nuntă, Ideal Event, le-a fost alături celor doi miri atât atunci când și-au spus „Da” unul altuia cât și atunci când au decis să își sărbătorească iubirea la Paris, de Paște, printr-o ședință foto/video trash the dress.
Cele trei zile petrecute în Paris alături de Roxana și Romeo au fost pline de peripeții, iar acest lucru și-a pus amprenta pe shooting, într-un sens bun, aducând originalitate și spontaneitate.
Încâ de la începutul călătoriei am avut ceva probleme, căci agenția de voiaj cu care am plecat a plătit biletele de avion cu un card ale căruit fonduri erau restricționate. Așa că au urmat multe ore petrecute în aeroport, multe emoții și zboruri pierdute. Abia după patru zboruri ratate am fost anunțați că vom plecat spre Paris, dar fără garanția că ne vom mai întoarce la București la data pe care o plănuiesm, căci agenția achitase doar zborurile dus.
Și, de parcă oboseala produsă de așteptarea în aeroport nu era suficientă, la Paris ne-au fost rătăcite bagajele în care, evident, se aflau rochia de mireasă a Roxanei și echipamentele noastre de fotografiat/filmat.
Primăvara și mai ales în zile de sărbătoare, Parisul este pe cât de frumos, pe atât de aglomerat. Tocmai de aceea nu ne-a fost ușor să realizăm shootingul foto. Cu toate acestea, după cum veți vedea mai jos, am reușit să surprindem tot ce poate fi mai frumos și mai romantic din urbanismul francez, chiar dacă asta a însemnat să ne aflăm pe Champ Elysees la șase dimineața sau la Notre Dame la 2 dimineața.
În cele din urmă, roadele muncii noastre și ale celor doi miri se văd acum, când am pus cap la cap povestea ilustrată a unei iubiri tinere marcate de fericire și tandrețe.